Voltaj, „atentat” la bugetul TVR pentru anul viitor

Voltaj, atentat la bugetul TVR pentru anul viitor
Publicat: 11/05/2015, 16:29
Actualizat: 05/08/2015, 15:05

„A sosit momentul plecării la Viena. Noi suntem pregătiți. Am repetat mult, am pus la punct toate detaliile, singurele detalii încă necunoscute nouă sunt cele legate de sceno-tehnică, show, pe care le realizează cei de la Viena. (…) Plecăm foarte încrezători, ne ducem să fim mai sus de locul doi. Nu știm ce se va întâmpla, dar noi suntem optimiști și pregătiți”, a declarat Călin Goia, luni, într-o conferință de presă organizată în Aeroportul Otopeni, chiar înainte ca trupa Voltaj și reprezentanții TVR, organizatorii selecției naționale a Eurovision, să plece la Viena.

Călin Goia a mai spus că mesajul piesei trupei Voltaj, care se numește „De la capăt”, este unul foarte puternic și a ajuns dincolo de granițele României, la străini, care sunt deja sensibilizați privind cauza copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate.

„Este o ocazie extraordinară pentru campania «De la capăt» și pentru acești copii de a fi în centrul atenției, astfel încât problema lor să se amelioreze sau să se rezolve”, a mai spus Călin Goia.

În ceea ce privește piesa „De la capăt”, trupa Voltaj va opta pe scena de la Viena pentru o versiune bilingvă româno-engleză.

Potrivit lui Goia, piesa va începe în limba română, iar ultimul refren va fi în limba engleză.

Totodată, Călin Goia a spus că trupa Voltaj abia așteaptă să trăiască această experiență, el precizând, totodată, că formația a fost nevoită să renunțe la șase concerte programate în România pentru putea participa la concursul Eurovision de la Viena.

„Am pierdut câteva concerte, dar să reprezinți o țară este un lucru onorant și o mare responsabilitate”, a spus Goia.

El a făcut referire la logoul de anul acesta al Eurovision, care este reprezentat de textul „Building Bridges”.

„O să plecăm la Viena și o să încercăm să construim o punte între românii de dincolo de graniță și românii de aici și mai ales între copiii rămași aici și părinții lor de dincolo de graniță”, a mai spus Călin Goia.

La rândul său, Liana Stanciu, șefa delegației României la Eurovision, a spus că echipa TVR și Voltaj sunt pregătite „să cucerească Eurovisionul”.

„Ne pregătim să cucerim Viena, suntem în al 21-lea an în care TVR participă la Eurovision”, a spus Liana Stanciu, precizând că trupa Voltaj are 34 de ani de activitate.

„Avem un cântec, avem un mesaj, avem o trupă profesionistă și avem foarte multă energie pozitivă cu care să cucerim publicul din Europa și nu numai”, a spus Liana Stanciu.

Trupa Voltaj, alături de Liana Stanciu, Iuliana Marciuc, producător Eurovision, și Dan Popi, șeful casei de muzică Cat Music, urmează să plece, la ora 16.30, cu avionul spre Viena, unde, în perioada 19 – 23 mai, se va desfășura Eurovision Song Contest 2015.

Calificată în urma selecției naționale din 8 martie, trupa Voltaj va urca pe scena Eurovision Song Contest 2015 pe 19 mai, în prima semifinală a competiției, pe poziția a 15-a.

Alături de artiștii români, în prima semifinală participă Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia și Ungaria.

Atât semifinalele (19 și 21 mai), cât și finala din 23 mai vor fi transmise în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe TVR+.

Cea de-a 60-a ediție a concursului Eurovision se va desfășura la Viena, în Austria, după ce travestitul Conchita Wurst a câștigat ediția din 2014 a concursului, cu piesa „Rise Like a Phoenix”.

Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion și Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecției Naționale și participă la competiția europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obținut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă și interpretată de Mihai Trăistariu.

Paula Seling și Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014 cu piesa „Miracle”, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...